joi, 17 iulie 2014

Esti langa mine...

Probabil ma mint. Cred ca nici nu-mi pasa acum. De cate ori am iubit ca un om, am pierdut un alt om. Atatea etape m-au adus in punctul asta, incat nu-mi mai doresc sa detin pe cineva. Am iubit in atatea feluri, dar niciodata atat de frumos si detasat. Am avut acea sete permanenta de vise, am vrut sa-mi potolesc nevoia de nebunie primara si m-am agatat de oameni mici. Nu regret. Datorita lor sunt aici. Datorita lor pot iubi un gest, o simtire, un moment unic, altfel...Viata mi-a oferit un cadou pe masura viselor mele. L-am primit pe El. Nu e al meu, nu vreau sa fie. Nu-i construiesc cusca si nu ma agat cu bratele de el. Nu-l intreb nimic, de fapt, stiu atat de putine lucruri despre omul din el. Poate nici nu vreau sa stiu. Ar deveni totul atat de obisnuit, de ordinar. Il cunosc cand imi fura respiratia si o adopta. Il cunosc cand ma atinge si-mi pune pana dupa pana, in aripi firave inca. Ma construieste si ma duce involuntar in lumea in care existam doar noi doi, fara oameni, fara limite, fara reguli. Acolo suntem dumnezei, acolo simtim. Ne simtim! nu vreau sa-mi fie frica sa te pierd, nu vreau sa te retin, nu vreau sa stiu de tine inafara mea. Nu vreau sa simt ca un om, si nu as putea langa tine...m-ai invatat altceva. Imi place acest altceva. Trebuie doar sa-mi dai voie sa iubesc divinul din tine, restul e pentru ceilalti. Si eu nu vreau restul. Cauta-ma cand lipsesc din tine. Si iubeste altceva decat vezi. Asa voi fi mereu fericita. Si completa...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu